Preşedintele Ugandei, Yoweri Museveni, a emis miercuri o declaraţie prin care şi-a cerut scuze pentru postările pe reţelele de socializare ale fiului său, un general de armată, care a ameninţat că va invada ţara vecină Kenya.
Publicaţia italiană Politico informează totodată că fiul preşedintelui ugandez, Muhoozi Kainerugaba, i-a întrebat săptămâna aceasta pe cei peste 600.000 de urmăritori de pe Twitter câte vaci ar trebui oferite ca preţ de mireasă pentru Giorgia Meloni, probabil următorul premier al Italiei.
„Nkore vaci. Cele mai frumoase vaci de pe pământ”, a scris Kainerugaba, referindu-se probabil la rasa de vaci Ankole, originară din Africa, adăugând că „în cultura noastră îi oferi o vacă fetei care îţi place”.
„I-aş da imediat 100 de vaci Nkore! Pentru că este neînfricată şi adevărată!!!”, a scris el.
Totuşi, această aparentă declaraţie de afecţiune a fost urmată de ceea ce părea a fi o ameninţare: „Dacă romanii ne resping vacile, înseamnă că trebuie să cucerim Roma. Asta ne-ar lua zile întregi”, a scris Kainerugaba – poreclit „generalul tweeting”.