Autorităţile din Uganda au anunţat capturarea unei cantităţi impresionante de fildeş şi de piei de pangolin şi arestarea a doi suspecţi vietnamezi, informează DPA,scrie agerpres.
„Doar într-un singur container am descoperit 700 de colţi de fildeş şi 200 de piei de pangolin”, a indicat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Fiscale din Uganda, Vincent Sseruuma.
„În total avem circa 2.000 de colţi de fildeş care provin de la aproximativ 1.000 de elefanţi”, a adăugat el, precizând că marfa de contrabandă a fost capturată în această săptămână.
Sseruuma a adăugat că deşi nu poate preciza valoarea exactă a capturii, crede că aceasta se ridică la câteva milioane de dolari.
mai mult la : blacknews.ro